Există un stat în care 9 din 10 locuitori donează bani. Nu e România. Pe ce loc se află țara noastră în TOPUL GENEROZITĂȚII globale

Publicat: 29/12/2015, 21:45

Românii nu sunt tocmai cel mai generos popor din lume, potrivit indexului global al bunăvoinței, țara noastră situându-se pe locul 93 din 145. Ierarhia a fost stabilită ținându-se cont de 3 criterii: donarea de bani, ajutorul oferit unui necunoscut și timpul petrecut în activități de voluntariat.

Per total, Myanmar se află pe locul 1 în topul generozității, 92% din populația peste 15 ani susținând că a donat bani, jumătate este implicată în acțiuni de voluntariat, iar 55% dintre locuitori au ajutat un necunoscut. Pe locul doi se află Statele Unite unde procentul celor care oferiră de bani este de 63%, iar al voluntariatului de 44%. Trei sferturi dintre americani au susținut că au sărit în ajutorul unui necunoscut. Noua Zeelandă se află pe locul trei în top, locuitorii săi stând cel mai bine la capitolul donații 73%, în vreme ce două treimi declară că au ajutat un necunoscut., iar 45% că s-au implicat în acțiuni de voluntariat.

România se află pe locul 93 din 145 în topul bunăvoinței globale. 56% dintre concetățenii noștri susțin că au ajutat un necunoscut, 24% că au donat bani, iar 7% că sunt implicați în acțiuni de voluntariat. România este însă în fața vecinilor săi Bulgaria(115), Republica Moldova(120) și Ungaria(124).

Top 20 cele mai generoase țări

Românii, mai săritori decât italienii

România se află în prima parte a clasamentului, pe locul 56, când vine vorba de ajutorul oferit unui necunoscut. Țara noastră se află la acest capitol în fața unor state precum Danemarca(61), Elveția(64), Italia(75), Grecia(110) sau Ungaria(124).

Cei mai săritori sunt, potrivit studiului CAF, irakienii(79%), liberienii(78%) și americanii, namibienii și jamaicanii(76%).

Românii, mai darnici decât maghiarii

România se află pe locul 84 din 145 când vine vorba de banii pe care locuitorii săi îi donează, doar 24% dintre ei făcând acest lucru. Primele trei poziții în top sunt ocupate de Myanmar(92%), Thailanda(87%) și Malta(78%).

România este surclasată de țări precum Kîrgîzstan, de exemplu, care se află pe locul 19, Kenia pe 45 sau Bulgaria pe 75. Românii sunt totuși mai darnici decât maghiarii care se află pe locul 93, cehii de pe 94 sau moldovenii care se situează pe poziția 108.

Voluntariatul, punctul sensibil

România stă cel mai prost la capitolul voluntariat, unde țara noastră se află pe locul 137 din 145. Ne depășește Republica Moldova(94), Ungaria(114), însă suntem înaintea Bulgariei care se află pe antepenultimul loc în acest clasament.

Pe locul 1 se situează și de această dată Myanmar, unde unul din doi locuitori sunt implicați în acțiuni de voluntariat, pe podium fiind Sri Lanka(48%) și Liberia(46%).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună